Administrație
Lucrări pe două artere importante din Timișoara. Restricții și devieri de trafic

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Drumuri Municipale, continuă lucrările de reparații și asfaltare pe două artere intens circulate ale orașului. Intervențiile vor afecta traficul de pe Calea Buziașului și Calea Martirilor 1989, unde vor fi instituite restricții și devieri.
Începând de luni, 17 august, SDM va lucra la înlocuirea covorului asfaltic pe Calea Buziașului. Pe tronsonul dintre Piața Gheorghe Domășneanu și girația de la strada Matei Millo, circulația rutieră se va desfășura pe contrasens.
Totodată, șoferii care se îndreaptă spre Continental vor fi direcționați pe strada Siemens. Potrivit programului anunțat, lucrările de pe Calea Buziașului sunt prevăzute să continue până în 31 august.
În paralel, sunt în desfășurare lucrări de întreținere și reparații ale carosabilului pe Calea Martirilor 1989. Pe tronsonul dintre Bulevardul Liviu Rebreanu, în zona străzii Dr. Ioan Mureșan, și strada Martir Ioan Stanciu, traficul rutier va fi închis complet.
Restricții vor exista și între strada Martir Ioan Stanciu și strada Mareșal Constantin Prezan. Pe această porțiune va fi închis sensul de ieșire din oraș. Celelalte două benzi vor permite accesul riveranilor spre strada Martir Ioan Stanciu, precum și accesul către Secția 2 Poliție.
În zona intersecției dintre Calea Martirilor 1989, strada Mareșal Constantin Prezan și strada Mareșal Alexandru Averescu, traficul va fi deviat pe două trasee: strada Mareșal Constantin Prezan – Bulevardul Sudului și strada Mareșal Alexandru Averescu – strada Drubeta.
SDM estimează că lucrările de pe Calea Martirilor vor fi finalizate până la 6 septembrie.
Cele mai citite
- 1Sorina Golumbu, aproape 30 de ani în slujba oamenilor. Un nume care a lăsat o amprentă în comunitatea din Făget
- 2BookEvent.ro, platforma românească dedicată industriei evenimentelor, se lansează astăzi la Timișoara
- 3Cine este Miss Timișoara 2026? Ina Iordăicuță a câștigat coroana la gala de la Operă
- 4Incendiu puternic la Lugoj. O hală industrială a fost cuprinsă de flăcări.
- 5Tribunalul Timiș suspendă concedierea a șase funcționari din Primăria Timișoara. Decizia este executorie
Citește și

O grădiniță nouă pentru Șag. Alexandru Iovescu explică miza colaborării dintre județ și primării

Lucrările avansează pe Centura Timișoara Vest. Se pregătește construcția pasajului de la Mahle

Centura de Vest a Timișoarei a ajuns la 15%. Simonis: „Orașul va avea, în sfârșit, o centură completă”
Comentarii (0)
Spune-ți părerea fără cont și fără date personale. Comentariile sunt publice și moderate.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează.
