Actualitate
SCM Politehnica Timișoara, duel cu Dinamo pentru un loc în finala Supercupei României

SCM Politehnica Timișoara începe noul sezon cu o provocare importantă. Echipa de handbal va evolua în Supercupa României, prima dintre cele patru competiții în care este angrenată în sezonul 2026/2027.
Turneul este programat vineri și sâmbătă, 21 și 22 august, la Bistrița. În prima semifinală, SCM Poli va întâlni Dinamo București, vineri, de la ora 17:30.
Trei victorii în cele patru teste din presezon
Timișorenii au disputat patru partide de verificare înaintea startului oficial al sezonului și au obținut trei victorii. În cantonamentul din Ungaria, SCM Poli a învins Tatabánya cu 35-32 și a pierdut în fața celor de la Budai Farkasok, scor 31-34.
Au urmat două succese la Cupa Poli: 31-29 cu RK Jugovic Kac și 39-32 împotriva celor de la CSM București.
Căpitanul Cristian Fenici consideră că echipa este pregătită pentru confruntarea cu Dinamo și mizează pe unitatea grupului.
„Am jucat patru meciuri de verificare foarte bune și consider că echipa este pregătită. Avem o unitate de grup foarte bună și sper ca la ora meciului cu Dinamo să jucăm un handbal bun și – de ce nu? – să facem o surpriză”, a declarat Cristian Fenici.
A doua participare a Timișoarei în Supercupă
SCM Politehnica participă pentru a doua oară în istorie la Supercupa României. Prima prezență a fost în 2019, când trofeul s-a decis într-un singur meci, disputat la Brașov. Atunci, alb-violeții au pierdut în fața lui Dinamo, scor 24-26.
Rezultatele obținute în sezonul precedent au adus formației timișorene un program mai încărcat în actuala stagiune. Pe lângă Liga Națională și Cupa României, SCM Poli va evolua și în Supercupa României și European Cup.
Cele mai citite
- 1Sorina Golumbu, aproape 30 de ani în slujba oamenilor. Un nume care a lăsat o amprentă în comunitatea din Făget
- 2BookEvent.ro, platforma românească dedicată industriei evenimentelor, se lansează astăzi la Timișoara
- 3Cine este Miss Timișoara 2026? Ina Iordăicuță a câștigat coroana la gala de la Operă
- 4Incendiu puternic la Lugoj. O hală industrială a fost cuprinsă de flăcări.
- 5Tribunalul Timiș suspendă concedierea a șase funcționari din Primăria Timișoara. Decizia este executorie
Citește și

Familie cu doi copii, găsită în siguranță după o noapte de căutări în zona Vârfului Rusca

BookEvent.ro, platforma românească dedicată industriei evenimentelor, se lansează astăzi la Timișoara

Alexandru Iovescu vrea ca memoria Revoluției de la Timișoara să fie reprezentată într-un proiect european la Bruxelles
Comentarii (0)
Spune-ți părerea fără cont și fără date personale. Comentariile sunt publice și moderate.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează.
