Actualitate
Lucrările avansează pe A1 Margina–Holdea. Stația de asfalt a început producția, iar primele grinzi sunt montate

Lucrările avansează pe A1 Margina–Holdea. Stația de asfalt a început producția, iar primele grinzi sunt montate
Activitatea continuă pe șantierul sectorului de autostradă A1 Margina–Holdea, unde constructorii lucrează în mai multe puncte, atât la pregătirea traseului, cât și la elementele necesare viitoarelor pasaje.
Pe secțiunea D, dinspre nodul rutier Margina către organizarea de șantier, echipele defrișează vegetația și demontează parapetul existent. Tot aici este frezată mixtura asfaltică învechită, intervențiile fiind realizate în urma expertizei tehnice.
Un alt pas important a fost făcut pe platforma din zona Margina, unde stația de asfalt a fost finalizată și a intrat deja în producție. Utilajele lucrează la așternerea stratului de bază, iar stația furnizează anrobatul bituminos necesar lucrărilor de pe autostradă.
Progrese sunt înregistrate și la fabrica de grinzi. Până în prezent au fost turnate 36 de grinzi, iar cinci dintre acestea au fost montate în această dimineață la primul pasaj de pe sector.
În paralel, la uzina de grinzi sunt realizate și lisele prefabricate care vor fi utilizate pentru pasaje.
Lucrările sunt executate de Asocierea UMB Grup & Euro Asfalt.
Cele mai citite
- 1Sorina Golumbu, aproape 30 de ani în slujba oamenilor. Un nume care a lăsat o amprentă în comunitatea din Făget
- 2BookEvent.ro, platforma românească dedicată industriei evenimentelor, se lansează astăzi la Timișoara
- 3Cine este Miss Timișoara 2026? Ina Iordăicuță a câștigat coroana la gala de la Operă
- 4Incendiu puternic la Lugoj. O hală industrială a fost cuprinsă de flăcări.
- 5Tribunalul Timiș suspendă concedierea a șase funcționari din Primăria Timișoara. Decizia este executorie
Citește și

Familie cu doi copii, găsită în siguranță după o noapte de căutări în zona Vârfului Rusca

BookEvent.ro, platforma românească dedicată industriei evenimentelor, se lansează astăzi la Timișoara

Alexandru Iovescu vrea ca memoria Revoluției de la Timișoara să fie reprezentată într-un proiect european la Bruxelles
Comentarii (0)
Spune-ți părerea fără cont și fără date personale. Comentariile sunt publice și moderate.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează.
