Actualitate
Deșeuri și mizerie în centrul Dumbrăviței. Locuitorii cer intervenția autorităților

Dumbrăvița, una dintre comunele prospere ale județului Timiș, se confruntă cu nemulțumiri legate de curățenia din spațiile publice. Locuitorii reclamă prezența deșeurilor pe trotuare și zone verzi, inclusiv în apropierea unor spații comerciale și pe străzi intens circulate.
Imagini realizate recent de un cetățean pe străzile Ardeal și Fervenția surprind pahare folosite, sticle, cartoane, ambalaje, șervețele și mucuri de țigară abandonate pe domeniul public. Potrivit localnicilor, unele dintre aceste deșeuri ar rămâne în zonă perioade îndelungate.
O altă problemă semnalată este lipsa coșurilor stradale de gunoi pe traseele circulate din comună. Cetățenii consideră că situația este provocată atât de infrastructura insuficientă pentru colectare, cât și de comportamentul celor care aruncă deșeurile la întâmplare.
Locuitorii solicită intervenția serviciilor de salubritate, amplasarea unor coșuri de gunoi și sancționarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public. Totodată, aceștia susțin că autoritățile sunt exigente în privința întreținerii terenurilor private, însă aceeași atenție ar trebui acordată și spațiilor publice.
Primăria, sesizată în legătură cu situația
Filmarea realizată de cetățean a fost transmisă atât instituției, cât și unor reprezentanți ai Primăriei Dumbrăvița. Artemia Buta s-a arătat deranjată de faptul că imaginile i-au fost trimise pe numărul personal de telefon și a precizat că dorește ca problema să fie rezolvată, însă materialele trebuie transmise pe canalele instituției.
Filmarea a fost trimisă și pe adresa oficială de e-mail, însă reprezentanții Primăriei au susținut că materialul nu a putut fi deschis pentru vizualizare.
Primarul Horia Bugarin a primit, la rândul său, imaginile și a declarat că situația va fi analizată.
Ce spune Poliția Locală Dumbrăvița
Într-un răspuns oficial, Poliția Locală a precizat că, la 29 iunie 2026, a desfășurat o acțiune amplă de verificare și somare a proprietarilor de pe strada Petofi Sandor, unde au fost identificate terenuri neîngrijite și depozitări de deșeuri.
Potrivit regulamentului comunei Dumbrăvița, aprobat prin HCL nr. 111/22.08.2017, persoanele fizice și juridice trebuie să mențină curate spațiile verzi dintre limita proprietății și carosabil, precum și trotuarele aferente. Obligațiile vizează, printre altele, cosirea vegetației, toaletarea arborilor și curățarea trotuarelor.
Poliția Locală precizează și că, începând cu 25 mai 2026, proprietarii terenurilor neîngrijite sunt sancționați direct, fără o somație prealabilă. În 2025 au fost aplicate 342 de amenzi pentru terenuri neîngrijite și depozitări ilegale de deșeuri.
Pentru persoanele fizice, sancțiunile sunt cuprinse între 1.600 și 2.000 de lei. Dacă terenurile nu sunt curățate în termen de 15 zile, amenzile pot fi aplicate din nou. De asemenea, Consiliul Local poate majora cu până la 500% impozitul pentru terenurile care rămân neîngrijite pe parcursul întregului an fiscal.
În acest context, locuitorii cer ca exigența manifestată în cazul proprietăților private să fie aplicată și în administrarea domeniului public. Principalele solicitări vizează curățarea zonelor afectate, amplasarea coșurilor de gunoi și intervenții mai rapide ale serviciilor de salubritate.
Cele mai citite
- 1Incendiu puternic la Lugoj. O hală industrială a fost cuprinsă de flăcări.
- 2Tribunalul Timiș suspendă concedierea a șase funcționari din Primăria Timișoara. Decizia este executorie
- 3Percheziții în Timiș: 16 locuințe vizate într-un dosar de furturi. Un polițist, suspectat că le dădea ponturi hoților
- 4Accident grav pe DN 57, la Nicolinț. Elicopterul SMURD a intervenit după impactul dintre o mașină și o motocicletă
- 5Băiat de 12 ani, dispărut în Timișoara. Poliția cere sprijinul populației
Citește și

Legea ANI trece de Senat. Dominic Fritz ar urma să își piardă mandatul la 30 de zile de la intrarea în vigoare

Peste 1.000 de amenzi pentru gălăgie la Timișoara. Petrecerile și muzica dată tare i-au costat scump

Autorizație emisă pentru reabilitarea Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara
Comentarii (0)
Spune-ți părerea fără cont și fără date personale. Comentariile sunt publice și moderate.
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează.
